Pilda înțeleptului ce mergea „pe două cărări…”

(…) Deslușindu-i din depărtare silueta venind pe cale, privindu-i postura și mersul, mai apoi întâmpinarea bonomă și chipul luminos, după ce se va fi apropiat, te-ai fi putut întreba deja ce-l fericește într-atât. Oricâte temeri ai fi avut, nu ți le-ai fi putut proiecta în el, indiferent de nivelul de conștiență pe care te-ai afla. Nu părea a fi o oglindă care să ți le reflecte.

A fost odată, cândva… un Maestru („cel fără de nume”),
…aflat în dăruire de luminoase clipe de însoțire și din belșug momente creatoare de spațiu de manifestare. „Îmbătat” fiind de diversitatea și frumusețea situațiilor lumești întâmpinate. O lume cu aspecte mereu în opoziție și totuși fără de granițe…

În preajma sa, simțeai o energie ce-ți anula orice posibilă anxietate. Straiele sale simple îi ofereau anonimatul, iar gesturile largi, lipsite de grabă, se unduiau ca într-un dans abia întrezărit. Cumva, indefinibil, aproape ireal, nu deslușeai umbra trupului său alunecând pe caldarâm. Privirea nu-i era scrutătoare. Nu părea a dori să afle cine ești, ba mai mult, aveai senzația că deja te-a citit. Dar nu-ți păsa. Te simțeai acceptat, valorizat și în siguranță.

Din când în când, apuca de-o toartă o butelcuță plină de aroma picurilor de soare dăruite de zei, pe care o trecea dintr-o mână într-alta cu mișcări largi, rotunjite, desprinse parcă din practicile Tai Chi. Părea că până și însoțitoarea sa din lut se bucura a-i putea fi alături.

Când întâlnea un grup de oameni, îmbia jovial pe oricine dorea o înghițitură. Se prefăcea a se-mpletici, simulând mersul „pe două cărări”, până-ntr-atât încât stârnea zâmbet… Căci e-n natura umană a da roată prilejurilor de distracție, mai ales pe seama cuiva ce ni se pare slab, mai puțin cunoscător ori a-l dojeni pe cel ce nu face lucrurile așa cum le facem noi înșine…

Dacă era oprit pentru a-și oferi darul aromat, destăinuia și denumirea celor două „cărări păstorite”, pe care „pășea” în momentul întâlnirii călătorilor „însetați”.

* Prima: „Călătoria maturizării Ego-ului” străbate trei Nivele de Conștiență – „Strigătul” (N1), „Căutarea vocii interioare” (N2) și „Șoapta” (N3)
* A doua: „Calea revelării Sinelui interior” se întinde de-a lungul Nivelelor – „Șoaptei” (N3) și „Tăcerii” (N4)

Îmbiați de oportunitățile sugerate de cele două „cărări”, cei ostoiți cereau lămuriri. Dăruia fiecăruia timp și sens, pe înțeles și îndelete, oferind semnificație locului și momentului unde cele două căi se întâlnesc pentru a-ți permite a păși asemenea Maestrului „pe două cărări”, executând un înmăiestrit „dans de viață lungă”, menit a-ți „pierde” orice „umbră”…

Preciza că maturizarea Ego-ului va fi evidentă doar atunci când vocea ți se va transforma din „Strigăt” în „Șoaptă”, indiferent de provocările vieții. Dar mai ales când rezistența la orice schimbare se va fi diminuat. Când va fi vizibilă eliberarea de atașamente de orice fel – față de idei, emoții, sentimente, obișnuințe, situații, evenimente ori lucruri, fie ele aspecte considerate ca „privilegii” ori ca făcând parte dintr-un anumit „stil de viață”…

Cât despre Sinele Interior, le spunea tuturor că nu va putea fi revelat decât comunicând în „Șoaptă”, dar mai ales în starea de „Tăcere” obținută în urma unor adânci meditații. Noțiunea de „Sine” putând fi înțeleasă ca manifestare a „Divinului”, a „Energiei universale” ce ne înconjoară cu conținere, oferindu-ne motivația deschiderii către cunoaștere și devenire. (…)


Carte în curs de editare
  • Cartea devoalează și adaugă caracteristici suplimentare la descrierile stadiilor de conștiință evidențiate pe site;
  • Prezintă noi clasificări ale celor mai importante motivații și gradul de atașament față de acestea, printr-o incrementare succesivă a numărului acestora în tabelele de ierarhizare;
  • Facilitează mai buna înțelegere a nivelurilor de conștiință, prin explicitarea pozițiilor față de multiple aspecte de interes comun, cu care fiecare ne identificăm sau nu, în funcție de gradul de conștiență* accesat;

Comments are closed.