aflat într-o misiune exploratorie, ai coborî pe o planetă de extratereștri al căror Ego este imatur…?

Subtitlu: O teorie a posibilei unicități a speciei umane (cel puțin în această galaxie)

O civilizație avansată nu ne-ar aborda până nu am da dovadă de maturitate…

N-ar face-o până când nu ne-am preocupa mai mult de „igienizarea inconștientului colectiv” al umanităţii, până când nu am atinge un nivel de maturizare pretabil unei „comunicări constructive”.

Ar fi în primul rând o dovadă de maturitate din partea sa, ca ființă aparținând unei civilizaţii avansate. O minimă măsură de siguranță. La fel cum ai face și tu cu un el sau o ea aflat/aflată pe alt nivel de vibrație… 🙂

Să spunem că tu ai fi reprezentantul omenirii – cât se poate de responsabil, al unei viitoare avansate civilizaţii umane. Te-ai apropiat cu nava ce te poartă într-o misiune spaţială exploratorie, de o planetă pe care vieţuiesc, miliarde de extratereștri, puțin evoluați și agresivi atât între ei, cât şi cu planeta pe care trăiesc, dispunând de tehnologii avansate, dar pe care nu sunt capabili a le stăpâni în propriul beneficiu.

Ai coborî pe acea planetă…? Îi cercetezi de la distanţă cum îşî poluează solul, aerul şi apa, cum îşi ucid speciile de animale şi plante, cum se comportă unii faţă de alţii şi mai ales cum se comportă faţă de ei înşişi… Le-ai transmite cu inima împăcată informaţii despre civilizaţia şi locurile din care provii…? Le-ai oferi date despre tehnologiile avansate de care dispui…?

Să zicem că ai încerca să iei legătura cu liderii aleşi să-i conducă. I-ai asculta şi ai observa că în declaraţiile lor, răzbate o agresivitate ilogică la adresa altor semeni, cel puţin suspectă. Cu siguranţă ai avea rezerve vis-a-vis de comportamentul lor în ceea ce te priveşte…!

Similar răspunsului tău, ar gândi şi s-ar comporta şi o civilizaţie avansată de extratereştri… 🙂

E posibil ca umanitatea să nu întâlnească vreme de multe generații de-acum încolo vreo civilizație extraterestră, dar n-ar fi totuși înțelept să ne pregătim pentru o posibilă întâlnire cu ea…? 🙂

Pentru a atinge mai rapid acest deziderat, ne-am putea gândi la fiecare ființă ori situație ce ne apare în cale, ca fiind de proveniență extraterestră… Nu trăiești uneori senzația asta după un schimb de doar câteva cuvinte…? Alteori nu te trezești în situații atât de stranii că nu-ți par deloc familiare acestei planete…?  🙂

O teorie a posibilei unicități a speciei umane (cel puțin în această galaxie)

Dacă o altă civilizație vecină de galaxie, mult mai avansată, ar fi iniţiat explorarea planetelor în căutarea unei alte forme de viață, ar fi făcut-o prin replicatori. Drone robotice ce ar continua să se înmulţească şi azi, chiar dacă ar fi început, să zicem, acum un miliard de ani. Civilizaţia ce le-a creat fiind foarte posibil să fi dispărut de mult.

Roboții ar fi fost capabili a ajunge pe toate planetele galaxiei în decurs de câteva milioane de ani. Creați cu scopul de a căuta componentele fizico-chimice necesare autoreplicării unor armade de drone robotice, urmând a face saltul spre următoarea destinație.

Odată ajunși pe o planetă conţinând forme de viață, ar fi urmat să trimită „planetei mamă” informaţii despre nivelul de evoluție al „băștinașilor”. Similar, noi ar fi trebuit să dăm până acum de ei pe una dintre planetele ori sateliții sistemului nostru solar, dacă demersul ar fi fost inițiat așa cum am presupus că ar fi făcut-o o civilizație avansată.

Afirm asta având în vedere chiar și numai știrea descoperirii unui meteorit de „diamant”. O ştire ce ar înfierbânta destule creiere. Sunt atâtea componente extrem de valoroase ce zboară prin spaţiu. Deja avem proiecte în curs, inițiative private ce au trimis sonde spaţiale ce urmează a fora la propriu pe meteoriți pentru a extrage elemente rare și valoroase din spațiu.

Pentru o civilizație avansată, o astfel de tehnologie n-ar fi ceva dificil de realizat. Dronele robotice ar fi dotate cu instrumente de scanare și extragere a mineralelor. Respectiv o tehnologie 3D de printare, de care chiar și noi ne folosim. Hidrogenul și oxigenul ca și combustibili. Baterii cu viață îndelungată de stocare a energiei, șamd…

Concluzia conform acestei teorii, pe care o voi boteza „Wavemakers”, e că suntem singuri, cel puţin în această galaxie. Teoria nu îmi aparține, fiindu-mi sugerată într-un documentar. Va fi foarte posibilă și pentru noi peste nu foarte mult timp: crearea unei rețele extrem de extinsă de „instrumente de căutare replicatoare” a altor forme de viață, resurse minerale și surse alternative de energie, Nu în ultimul rând, de alte „coșuri” în care să ne plasăm „ouăle”, în eventualitatea unor evenimente nedorite și incontrolabile pe Terra.

Probabil că ar trebui să apreciem mai mult „stația noastră spațială”… și să privim mai adânc în interior… întru maturizarea falsului sine (Ego).

În mijlocul furtunii… prin univers… pe „stația spațială” numită Terra…

Asemeni măruntelor organisme celulare din interiorul unor picături de apă, în zbuciumul talazurilor uriașe de care nu sunt conștiente, la fel suntem purtați de „picătura” numită Terra printre imensele furtuni cosmice de a căror existență nici n-avem habar.

Terra ne poartă „cu grijă de călător” oferind protecție de miliarde de ani formelor de viață pe care le găzduiește. Și o face cât se poate de bine.

Fiecare dintre astronauţii ce au făcut parte din programele găzduite la bordul Stației Spațiale Internaționale, ne poate fi cel mai bun ghid întru supraviețuire și conștientizare a pericolelor ce ne pândesc, deopotrivă din spațiu și de pe pământ. Echilibrul fiind extrem de fragil.

Necesități primare întru viețuire pe staţia spaţială

Pe minusculul hotel spațial aflat la 400km de sol, fiecare element necesar viețuririi beneficiază de o atentă monitorizare și drămuire.

Oxigenul este produs în condițiile de imponderabilitate fiindu-i verificată la minut concentrația. O cantitate mai mare sau mai mică fiind letală. Apa trece printr-un similar circuit și exigent proces de purificare și verificare.

O mulțime de alte elemente sunt atent reciclate și reintroduse în consum. Nimic nu se aruncă. Decât dacă devine extrem de toxic. Chiar și pentru acestea există proceduri de descompune în elemente primare pentru a fi recombinate. Pentru a nu fi aruncate în spațiu.

Cu atât mai mult cu cât tone de deșeuri spațiale gravitează în jurul Terrei. Cel mai mărunt firicel de praf poate constitui, la vitezele de pe orbită de 23ooo km/H, un veritabil proiectil. Panourile solare și hublourile de sticlă, poartă amprenta deselor contacte ale gunoailor cosmice cu exteriorul Stației.

Soarele – înger și demon

Sursa uriașă de energie căreia îi datorăm existența, se manifestă în spațiu extrem de nociv. Astronauții aflați pe orbită, în afara stației spaţiale, se confruntă cu variații de temperatură uriașe +120°C și -160°C. Variație căreia costumele îi fac față cu brio.

Ieșirile în spațiu sunt limitate pentru o expunere cît mai mică la radiațiile extrem de intense.

Hublourile stației oferă protecție împotriva razelor ultraviolete. În lipsa acestei protecții, orice formă de viață poate fi carbonizată în mai puțin de câteva minute. La nivelul solului, pe pământ ajung doar 2% din radiațiile UV, ozonul constituindu-se într-o barieră protectoare, extrem de puternică.

Centura Van Allen din jurul planetei, câmpul electromagnetic generat de miezul fierbinte de magmă al pământului, ce se rotește necontenit, ne protejează de letalele radiații, generând spectaculoasele aurore.

Sistemul ingenios de aer condiționat oferit prin intermediul circulației norilor si al ploilor, face ca gazele de seră și în special dioxidul de carbon să fie stocate în oceane, menținând o temperatură propice vieții pe Terra.

Coechipieri pe Arcă… rezidenți pe-aceeași barcă… 🙂

Suntem, vrem… nu vrem, îmbarcați într-un vehicul ce călătorește prin Univers. Străduindu-ne a ne procura cele necesare traiului – apă, oxigen, hrană, energie…

La nivel planetar Terra o face în locul nostru. Tot ce avem de făcut e să îi oferim posibilitatea de a se regenera. Și de a nu o împovăra…

Soarele ar fi trebuit să fi distrus de mult viața de pe această planetă. Dar Terra ne-a apărat mereu. Îi datorăm protecția noastră. Ar trebui să facem același lucru pentru ea. Mai ales că, precum trupul ne este vehiculul de care trebuie să avem grijă în călătoria vieții, Terra este nava spațială ce ne poartă pe toți în călătoria comună prin Univers…

* Pagină în curs de actualizare *

Mulțumim, cu recunoștință, pentru însoțire…!
Îți sugerăm să faci un pas în… interiorul tău și să privești cu atenție întregul… adevăr conținut pe deplin în Ființa ta… fără a-l căuta excesiv și repetitiv în exterior.

Nu uita a purta mereu în suflet și în gând spiritul jucăuș, conștient de faptul că fiecare lucru și fiecare făptură este totul și nimic în același timp – o hologramă a divinității – o reprezentare comună a tuturor lucrurilor folosind cărămizile cuantice – protoni, electroni, neutroni…

Respiră adânc de câteva ori… zâmbește mai mult… și, dacă e cazul, ia-o fără teamă de la capăt…! 🙂