a contempla adâncimile calme ale Sinelui interior, mai presus de valurile înspumate ale Ego-urilor cât de mult ar ajuta umanității existența unei proceduri de „validare a maturizării egotice”?

Reading Time: 7 minutes

Cândva, singura preocupare era să scormonim după rădăcini. Sucul lor dulce ne liniștea zvârcolirile stomacului.

Ori după ierburi și frunze. Până ce-am dat de gustul fructelor. Dulci și zemoase ori crude și aguride, ne-nchipuiam acele daruri, ca ofrande ale zeilor. De la mesele lor îmbelșugate.

Cât era ziua de lungă ne preumblam pe la cele lăcașuri știute, pentru a ne ostoi setea. Ne ghidam după susurul izvoarelor, zgomotul ca de tunet şi ceața ridicată de căderile de ape ori clipocitul peștilor în lacurile de munte.

Mai apoi ne-am căutat locuri cu pământuri fertile, lăsându-ne femeile să împletească snopi și să-nvârtă roțile de piatră pentru a transforma semințele în făină, în timp ce bărbații se îndeletniceau cu vânătoarea…

Zilele ne erau ocupate și rânduite firesc. Aveam timp de lucru și timp de joc, de odihnă și întoarcere către suflet, dăruind recunoscători ofrande mamei pământ pentru liniștea dintre zgâlțâielile produse de cutremure ori erupții de vulcani, pentru liniștea dintre vânturile puternice ori ploile diluviene.

În ziua de azi, o parte dintre noi am uitat să mai fim recunoscători. Ne „jucăm” doar pentru a avea o ocupație. Uneori doar pentru a ne face de lucru, ori pentru că interesele altora ne „cer” a ne afla în treabă. Nemaifiind necesar a scormoni după rădăcini, trebuie cumva justificat „rolul” situării pe crenguțele din vârful pomului…  🙂

E de ajuns a privi la taberele opuse create ad-hoc în sânul acelorași comunități, ca să nu mai vorbim de subiectele de interes global. Fie că e vorba de diferendele referitoare la opiniile religioase, la libertatea de a deține ori nu arme și substanțe recreative, la dreptul de a întrerupe o sarcină, la libertatea de a ne vaccina ori ba, la dreptul de a folosi sau nu energie liberă ori fosilă, șamd… pentru Ego-urile imature ale speciei, e doar un joc al ocupării timpului și al minții… Interesul financiar fiind evident!

Mai mult decât atât, foamea de stimuli și „incidente” este atât de puternică încât, oriunde ne-am afla, ne împărțim în două tabere și începem a ne pasa responsabilitatea disconfortului de a nu avea o „ocupație” care să ne mențină „înfericiți”.

Fie că suntem doi ori mai mulți, chiar și singuri tot căutăm motive de separare…! 🙂

  • Plictisul și temerile singurătății, ne-au făcut să „inventăm” sinele fals (Ego-ul). În cârca sa punând neîmplinirile și făcându-l răspunzător de toate neputințele noastre. Dar am ales să o facem în așa fel încât să ne autoflagelăm. Nu Ființa noastră să fie cea care să-l recunoască pe Ego ca și colportor și „geniu” al inflamării mecanismelor de apărare, ci Ego-ul să fie cel care să ne biciuie – „instanță supremă” continuu acuzatoare, oferindu-ne bilete gratuite în călătoria prin tărâmul întunecat al autoînvinovățirii, fricilor, furiei, rușinii, temerilor și neputinței.
  • Când suntem doi ne este infinit mai ușor a-i pune în cârcă celuilalt neputințele noastre… Cel de lângă noi purtând „firesc” vina faptului că suntem neînțeleși și nu primim satisfacțiile „ce ni se cuvin”, chiar și fără măcar a deschide gura… Cât despre libertățile lui ori recunoașterea aspirațiilor și nevoilor sale de a-și ostoi propriile atârnări și dependențe, să-și pună pofta-n cui…!  🙂
  • Atunci când ne adunăm mai mulți la un loc, începem a-i căuta pe cei mai slabi și înfricoșați dintre noi, pentru a-i umili în mod repetat. Dacă unii dintre noi îndrăznesc a le lua apărarea, întregul grup devine ținta bătăii noastre de joc… Astfel, prin această practică întâlnită doar la speciile de animale neevoluate, căci cele evoluate își apără și susțin membri neajutorați, Ego-urile noastre imature creează multiple situații ce depășesc cu mult numărul cazurilor în care se declanșează agresivitatea în regnul animal – lupta pentru hrană, supremație teritorială și stabilirea întâietății  pentru împerechere… În rest, grupurile de animale conviețuind și sprijinindu-se reciproc.

Într-un recent dialog între capetele luminate ale cultelor lumii, s-a reiterat consensul firesc că – înaintea sorgintei geografice ce ne-a influențat destinul și modul de a ne raporta la lumea spirituală și cea materială, înainte de credințele și convingerile după care ne ghidăm – ÎNAINTE DE TOATE, SUNTEM FIINȚE UMANE.

Cât de mult ar ajuta umanității existența unei proceduri de „validare a maturizării egotice”? O evaluare complexă întinsă pe o perioadă suficientă de timp, într-o „tabără/bootcamp de etică aplicată” care să ofere o imagine de ansamblu unui grup de „maeștri examinatori”, asupra poziției față de interior și exterior a fiecărui participant. Cu posibilitatea prealabilă și ulterioară de a participa, în calitate de cursant sau facilitator, pe parcursul anului la succesive sesiuni de „training” în condiții de grup, supervizate de către formatori validați și agreați.

S-ar dori și chiar ar însemna un examen de maturitate pentru omenire, recunoașterea unui for de acest gen, deasupra oricăror suspiciuni, nepărtinitor și de necontestat. Nici pe departe un sistem de genul celui ce urmează a fi implementat în viitorul apropiat în China. O Chină ce deține paradoxal, unul dintre cele mai pure filoane de acest gen, întru renunțare la sinele fals, o școală perpetuată de secole prin intermediul templelor Shaolin, dar hăituită și decimată odată cu apariția statului comunist.

Un demers nici pe departe obligatoriu, asumat de fiecare dintre noi, de participare la aceste „tabere de măiestrie interioară”, care să poată fi accesate voluntar, la orice vârstă și de către oricine. Care să însemne din ce în ce mai mult, odată cu trecerea anilor, o garanție a integrității, mai ales pentru cei ce urmează a face parte din aparatul politic / administrativ / sistemul medical / învățământ / resurse umane / legislativ / media / jurnalism / publicitate / aparatele de menținere a ordinii / intelligence, șamd… În principiu, un viitor demers obligatoriu pentru toate sectoarele de activitate ce oferă servicii către populație.

În funcție de cerințele „pieței” societății de consum actuale și variatelor criterii de clasificare ale „resurselor umane”, sunt în curs nenumărate proiecte de „maturizare egotică”. Sesiuni și cursuri de „dezvoltare personală”, „MBA-uri” pentru toate formele de manageri, „workshop-uri”, „retreat-uri” și „sesiuni experiențiale” de ghidare interioară, „coaching”,  „nlp”, diverse și nenumărate forme de „terapii” „bootcamp-uri de leadership” – toate, străduindu-se a adăuga valențelor profesionale deprinse deja, abilități de „simțire”, conducere și motivare a echipelor prin focusarea energiei atenției în interior.

Totuși, în loc a ne îndrepta și a ne focusa energia atenției înspre interior, a „simți” ceea ce este bine pentru noi în fiecare moment și a face pas cu pas ceea ce ne face fericiți, ne complacem în perpetuarea unor false priorități ce ne țin ocupați cu imaginare temeri. Cu deplina noastră permisiune, folosind „telecomanda” focusării energiei atenției pe programe exterioare artificiale – o invitație evidentă, de genul „am butoanele la vedere, apasă-le!”.

În fapt orice instrument imatur, în încercarea de a se perpetua, nu face altceva decât să ne ajute la recunoașterea sa și la poziționarea corectă întru vindecare a aspectelor „inconștientului colectiv”. Tot ceea ce este atins însă de lumina înțelegerii și maturității nu mai poate fi convins că „jocul” separării are susținere morală. Este de ajuns să privești în jur la cei ce îți creează spațiu conștient de manifestare și te ajută spre a te exprima liber și creativ. Și nu a te dirija spre a face ceea ce consideră ei că „e mai bine” pentru tine.

Astfel că, din perspectiva „generalului” – ar trebui să avem încredere în maturitatea „elitelor” globale și cele ale fiecărei nații în parte care, indiferent de cine se află la guvernare într-un stat, veghează cu trezire și maturitate, ca societățile să aibe proiecte de țară viabile, să nu ofere pârghii majore unor grupuri de interese minore (și la propriu și la figurat). Chiar dacă uneori ai senzația unei debandate totale, e cel mai bun indiciu că există o accelerare a schimbărilor ce vor pune cât mai curând lucururile pe un corect făgaș. 🙂

Iar din perspectiva „individualului” – rămâne întotdeauna doar un ultim și major pas de făcut – îndreptarea atenției către interior, către Sine, pentru a simți și rezona cu Ființa noastră, ce ne va oferi răspunsurile pe care le cautăm cu aviditate, dintotdeauna, într-un etern „joc” al re-cunoașterii.

În fond, tot ceea ce se întâmplă la exterior nu are decât menirea de a te ajuta întru re-găsire. Totul este o mare scenă. O piesă de comedie, o formă a deconspirării gradelor de identificare egotică, un „joc al iluziei” pus în scenă de către o iscusită zeitate jucăușă… pentru a ne trezi. Pentru a ne ajuta să vedem dincolo de formele pe care le naște acest joc, pentru a privi adâncimile eterne și calme ale Sinelui, mai presus decât valurile Ego-urilor ce se sparg înspumat, într-o continuă cicilicitate a creației și anihilării.

„Jocul” nu are nimic rău în esența sa, oricum trecem prin viață mult prea serioși și identificați cu rolurile îmbrățișate. El ne ajută să putem deveni maeștri ai glumelor pe seama nivelurilor proprii de „maturizare” pe care le-am atins. Doar că, spre a fi cu adevărat valorizat, spre a ne bucura cît mai mult de călătorie, „jocul” este necesar a fi jucat conștient și nu în starea de identificare cu una sau alta dintre formele acestuia… Doar în dezidentificare putând a-i recunoaște sublimele esențe…

„Jocul” mai are o mare calitate – ne reamintește mereu că există timpi pentru a glumi și timpi pentru seriozitate, că există vârste pentru copilărit și vârste pentru maturitate. Și mulțumesc universului că nimeni nu te poate obliga să nu le mai încurci din când în când…  🙂

Adevărul e că glumele copilărelii unui ego maturizat pot fi mult mai gustate și apreciate decât cele ale unui ego imatur…  🙂

* Pagină în curs de actualizare *

Mulțumim, cu recunoștință, pentru însoțire…!
Îți sugerăm să faci un pas în… interiorul tău și să privești cu atenție întregul… adevăr conținut pe deplin în Ființa ta… fără a-l căuta excesiv și repetitiv în exterior.

Nu uita a purta mereu în suflet și în gând spiritul jucăuș, conștient de faptul că fiecare lucru și fiecare făptură este totul și nimic în același timp – o hologramă a divinității – o reprezentare comună a tuturor lucrurilor folosind cărămizile cuantice – protoni, electroni, neutroni…

Respiră adânc de câteva ori… zâmbește mai mult… și, dacă e cazul, ia-o fără teamă de la capăt…! 🙂